Regulamentul 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (General Data Protection Regulation, în prezentul document – GDPR, Regulament sau RGPD) a fost adoptat de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene în 27 aprilie 2016, prevederile acestuia fiind direct aplicabile începând cu data de 25 mai 2018. Acest Regulament abrogă, în mod expres, Directiva 95/46/CE, înlocuind astfel și prevederile Legii nr. 677/2001 (în prezent, abrogate).
Regulamentul este direct aplicabil în toate statele membre, protejând drepturile tuturor persoanelor fizice aflate pe teritoriul Uniunii Europene. Din punct de vedere material, Regulamentul se aplică tuturor operatorilor care prelucrează date cu caracter personal. Regulamentul nu se aplică prelucrării datelor cu caracter personal care privesc persoane juridice şi, în special, întreprinderi cu personalitate juridică, inclusiv numele şi tipul de persoană juridică şi datele de contact ale persoanei juridice.
Datele cu caracter personal sunt definite ca fiind orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau
identificabilă (“persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Prelucrarea datelor cu caracter personal presupune orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la
dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.
Identitatea operatorului
Având în vedere articolul 4 punctul 7 din Regulament, care definește noțiunea de “operator” ca fiind persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal, operatorul care prelucrează date cu caracter personal prin intermediul acestui website este VIRTUALSCHOOL SRL, cu sediul social în jud. Cluj, Mun. Cluj-Napoca, Strada Regele-Ferdinand, nr. 22-26, Nivel 3 al Centrului Comercial Central înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2025053391004, având CUI 52181511, cu date de contact: e-mail besaluca@virtualschool.ro .
Colectarea datelor personale
Care sunt datele cu caracter personal colectate
Operatorul acestui website colectează, stochează şi prelucrează următoarele date personale:
Având în vedere că Regulamentul interzice, în principal, “prelucrarea de date cu caracter personal care dezvăluie originea rasială sau etnică, opiniile politice, confesiunea religioasă sau convingerile filozofice sau apartenenţa la sindicate şi prelucrarea de date genetice, de date biometrice pentru identificarea unică a unei persoane fizice, de date privind sănătatea sau de date privind viaţa sexuală sau orientarea sexuală ale unei persoane fizice” (conform art. 9 alin. 1), sunt stabilite apoi situațiile în care este permisă prelucrarea unor astfel de date:
Obținerea Consimțământului
Generalități
Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
Acordarea consimțământului trebuie să fie realizată printr-o declarație sau printr-o acțiune neechivocă care să constituie o manifestare liber exprimată, specifică, în cunoştinţă de cauză şi clară a acordului persoanei vizate pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal. În cazul în care consimțământul persoanei vizate este dat în contextul unei declarații, în format electronic sau în scris, care se referă și la alte aspecte, cererea privind consimțământul trebuie să fie prezentată într-o formă care o diferențiază în
mod clar de celelalte aspecte, putând fi realizată chiar și prin bifarea unei căsuțe.
Pentru ca prelucrarea datelor cu caracter personal să fie legală, GDPR prevede ca aceasta să fie efectuată în baza unui motiv legitim, precum executarea sau încheierea unui contract, îndeplinirea unei obligații legale, sau în baza consimțământului valabil exprimat de persoana vizată în prealabil. În acest din urmă caz, operatorului i se impune obligația de a putea demonstra faptul că persoana în cauză și-a dat consimțământul pentru prelucrarea respectivă. Consimțământul exprimat sub imperiul Directivei 95/46/CE rămâne valabil dacă acesta îndeplinește condițiile prevăzute de GDPR.
Durata stocării
Datele tale personale sunt prelucrate pentru perioada în care contul creat în platformă este activ cât și pentru un interval de 5 ani de la data la care contul a fost inactivat. Revizuim în fiecare an datele colectate, analizând în ce măsură păstrarea lor este necesară scopurilor menționate, intereselor dvs. legitime sau îndeplinirii obligațiilor legale de către Operator. Datele care nu mai sunt necesare vor fi șterse.
Comunicarea datelor personale către alți destinatari
Operatorul comunică datele personale (doar dacă se impune) către entități/autorități publice (ISU, ANAF, Poliție, Instanțe Judecătorești, Parchete, Primărie, Consiliu Local, Consiliu Județean, Ministere etc.) și altor instituții care pot pretinde acces la astfel de informații în condițiile legii. Nu transmitem datele către ţări terţe sau organizaţii internaţionale, cu excepția situațiilor în care raportul de colaborare existent o impune. Astfel, în baza relațiilor de colaborare existente și pentru a putea furniza serviciile aplicației la cele mai înalte standarde, vom comunica datele furnizate către procesatorul de plăți Stripe, precum și către alți furnizori de servicii online (diverse tool-uri și plugin-uri), astfel cum sunt aceștia menționați în prezenta Politică.
Cookies
Pe site-urile Operatorului sunt utilizate modulele cookie. Acestea nu dăunează computerului tău şi nu conţin viruşi, ci au rolul de a contribui la o utilizare mai facilă, eficientă şi sigură a site-ului. Ele reprezintă fişiere-texte de mici dimensiuni care sunt salvate pe computerul tău şi sunt salvate de browser-ul utilizat pentru accesarea site-ului.
Multe dintre cookie-urile folosite se numesc „session cookies”, care sunt şterse automat după vizita pe acest site. Altele rămân în memoria computerului tău până la ştergerea acestora de către tine, acestea făcând posibilă recunoaşterea browser-ului la o vizită ulterioară.
Poți configura browser-ul pentru a te informa cu privire la utilizarea cookie-urilor, astfel încât să poți decide de la caz la caz dacă să accepți sau să respingi un cookie. În mod alternativ, browser-ul tău poate fi configurat să accepte automat cookie-urile în anumite condiții sau să le respingă întotdeauna sau să șterge automat cookie-urile la închiderea browser-ului. Dezactivarea modulelor cookie poate limita funcționalitatea acestui site web.
Cookie-urile care sunt necesare pentru a permite comunicațiile electronice sau pentru a oferi anumite funcții pe care dorești să le utilizezi sunt stocate în conformitate cu prevederile art. 6 alin.1 lit. f) din GDPR, conform cărora prelucrarea este legală numai dacă şi în măsura în care este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de operator sau de o parte terţă. Prin urmare, operatorul acestui website are un interes legitim în stocarea anumitor cookie-uri, pentru a asigura o optimizare fără erori tehnice. Alte cookie-uri utilizate pe site-uri sunt de asemenea stocate şi sunt descrise în prezenta politică.
Modulele cookies sunt diverse, existând diferite variaţiuni ale acestora, fiecare urmând un scop bine definit sau provenind de la o anumită sursă. Astfel, modulele cookie se pot clasifica în următoarele categorii:
Pe site-urile operatorului sunt utilizate următoarele cookie-uri, având următoarele funcţionalităţi:
Modulele cookie sunt utilizate pe site-urile Operatorului în următoarele scopuri:
În general, orice aplicație folosită pentru accesarea paginilor web permite salvarea Cookie-urilor pe dispozitiv în mod implicit. Aceste setări pot fi schimbate oricând de către utilizator din meniul ”Setări” aferent fiecărei aplicații. Astfel, utilizatorul poate seta în browserul web să nu mai permită stocarea modulelor cookie, poate permite cookie-uri doar de pe anumite site-uri, poate șterge cookie-urile deja stocate și multe alte astfel de acțiuni. Informații detaliate despre posibilitățile și modurile de administrare a cookie-urilor pot fi găsite în zona de setări a aplicației (browser-ului web).
Deoarece protecția datelor cu caracter personal este un țel ce trebuie satisfăcut, este indicat să fie cunoscute eventualele probleme pe care le pot crea cookie-urile, sau mai exact, folosirea acestora.
Având în vedere că prin intermediul modulelor cookie se transmit date în mod constant, în ambele sensuri (de la utilizator către website și invers), dacă un atacator sau persoană neautorizată intervine în timpul procesului de transmitere a datelor, informațiile conținute de cookie-uri pot fi interceptate, alterate sau chiar blocate. Deși foarte rar, acest lucru se poate întâmpla. Spre exemplu, dacă browserul se conectează la server folosind o rețea necriptată (o rețea WiFi nesecurizată), atunci un atacator poate intercepta transmisia de date.
Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări în cuprinsul acestui document. Te rugăm să vizitezi această pagină în mod regulat pentru a te informa asupra acestora și a noilor informații aplicabile.
De asemenea, îți aducem la cunoştinţă faptul că de fiecare dată când vom modifica prezenta secţiune, vom menţiona în subsolul paginii data la care a avut loc ultima actualizare a prezentei Politici.
Formular de contact
În cazul în care ne trimiți întrebări prin intermediul formularului de contact, vom colecta datele introduse în formular, inclusiv datele de contact pe care le furnizezi, pentru a răspunde întrebărilor tale și a altora ulterioare. Nu transmitem aceste informații fără permisiunea ta. Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le introduci în formularul de contact numai cu consimțământul tău [în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR]. Poți să revoci oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Datele prelucrate înainte de a primi solicitarea ta pot fi prelucrate în mod legal.
Vom păstra datele pe care le furnizezi pe formularul de contact până când:
Orice dispoziții legale obligatorii, în special cele referitoare la perioadele obligatorii de păstrare a datelor, nu sunt afectate de cele arătate mai sus.
Contactare prin e-mail sau telefon
Dacă ne contactezi prin e-mail sau telefon, solicitarea ta, inclusiv toate datele personale pe care le vei furniza vor fi stocate și prelucrate de noi în scopul soluţionării cererii tale, în baza consimţământului exprimat de tine.
Prin urmare, vom prelucra toate datele pe care le furnizezi în temeiul următoarelor prevederi legale din cuprinsul GDPR, respectiv:
Vom păstra datele pe care le furnizezi în acest mod până când:
Înregistrarea pe site
Te puteţi înregistra pe acest website pentru a accesa funcţii şi servicii adiţionale oferite de compania noastră. În acest sens, datele introduse de tine vor fi utilizate şi prelucrate cu scopul folosirii respectivului serviciu sau funcţii pentru care te-ai înregistrat. Datele obligatorii solicitate la înregistrare trebuie furnizate de către tine în întregime, în caz contrar operaţiunea de înregistrare urmând a fi respinsă.
Pentru a te informa despre modificări importante, cum ar fi cele din sfera site-ului nostru sau despre schimbările tehnice, vom folosi adresa de e-mail specificată de tine la momentul înregistrării.
Prelucrarea datelor cu caracter personal, furnizate în procedura de înregistrare, se face doar cu consimţământul tău şi cu respectarea dispoziţiilor art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR. Poți să-ți retragi oricând acordul, un e-mail informal în acest sens fiind suficient. Vom continua să stocăm datele colectate în timpul înregistrării atât timp cât vei rămâne înregistrat pe acest website, însă perioadele obligatorii de stocare rămân valabile şi vor fi respectate.
Scopul prelucrării datele colectate
O parte din datele colectate pe acest site sunt utilizate pentru:
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului General privind Protecția Datelor, având la bază atât consimțământul persoanei vizate, cât și rațiuni de executare conformă a contractelor sau de realizare a intereselor legitime ale operatorului (cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil).
Drepturile utilizatorilor
Drepturile tale privind datele cu caracter personal şi mijloacele de exercitare a acestora sunt: Dreptul de informare, Dreptul de acces, Dreptul la rectificare, Dreptul la ştergerea datelor, Dreptul la restricţionarea prelucrării, Dreptul la portabilitatea datelor, Dreptul la opoziţie, Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată a datelor, Dreptul de a depune plângere și de a te adresa instanțelor judecătorești, Dreptul de retragere a consimțământului.
Obligațiile operatorului de date
Găzduire/Hosting
Datele cu caracter personal înregistrate pe acest website sunt stocate pe un server dedicat al Hostinger inc.
Prelucrarea datelor furnizate și stocate respectă următoarele prevederi legale:
Indiferent de scopul pentru care are loc prelucrarea datelor cu caracter personal, sunt respectate principiile de legalitate, echitate și transparență, dar și cel potrivit căruia datele cu caracter personal prelucrate sunt adecvate, relevante şi limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate.
Criptarea datelor
Acest site utilizează criptare SSL din raţiuni de securitate şi pentru protecţia transmiterii informaţiilor confidenţiale. Această criptare poate fi recunoscută de tău după fereastra de blocare („lock icon”) care apare în bara browser-ului şi prin schimbarea din http:// în https:// a adresei browser-ului respectiv.
Odată activată criptarea de acest tip, datele transmise sau transferate nu vor putea fi văzute de terţi.
Conform GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile tău, operatorul acestui website vă va informa, fără
întârzieri nejustificate, cu privire la această încălcare, dacă nu devin incidente prevederile completatoare din acelaşi Regulament (art. 34 alin. 3).
Responsabilul cu protecția datelor
Nefiind aplicabile prevederile GDPR (art. 37 alin. 1 – potrivit căruia Operatorul şi persoana împuternicită
de operator desemnează un responsabil cu protecţia datelor ori de câte ori:
Evidențele activităților de prelucrare
Conform Regulamentului GDPR, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să păstreze, pe o perioadă rezonabilă, evidenţe ale activităţilor de prelucrare aflate în responsabilitatea sa. Astfel, aceste evidențe vor cuprinde următoarele informații:
Obligația detaliată anterior nu se aplică unei întreprinderi sau organizaţii cu mai puţin de 250 de angajaţi, cu excepţia cazului în care prelucrarea pe care o efectuează este susceptibilă să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor vizate, prelucrarea nu este ocazională sau prelucrarea include categorii speciale de date sau date cu caracter personal referitoare la condamnări penale şi infracţiuni.
Măsuri tehnice și organizatorice adecvate
Având în vedere stadiul actual al tehnologiei, contextul şi scopurile prelucrării, precum şi riscurile pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, operatorul pune în aplicare măsuri tehnice şi organizatorice adecvate pentru a asigura că, în mod implicit, sunt prelucrate numai date cu caracter personal care sunt necesare pentru fiecare scop specific al prelucrării.
Notificarea autorității de supraveghere în cazul încălcării securității datelor cu caracter personal
Conform art. 33 alin. 1 din GDPR, în cazul în care are loc o încălcare a securităţii datelor cu caracter personal, vom notifica acest lucru Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal fără întârzieri nejustificate şi, dacă este posibil, în termen de cel mult 72 de ore de la data la care am luat cunoştinţă de aceasta, cu excepţia cazului în care este puţin probabil să genereze un risc pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.
Informarea persoanei vizate cu privire la încălcarea securității datelor datelor cu caracter personal
Raportat la prevederile art. 34 din GDPR, în cazul în care încălcarea securităţii datelor cu caracter personal este susceptibilă să genereze un risc ridicat pentru drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, vom informa persoana vizată fără întârzieri nejustificate cu privire la această încălcare, cu excepția situațiilor în care:
Social Media – plug-ins
Facebook Plug-ins (API)
Acest website utilizează pluginuri sociale (“plugins”) gestionate de rețeaua socială facebook.com. Pluginurile pot fi identificate printr-o siglă Facebook (un “f” alb pe o placă albastră sau un semn “thumbs up”) sau sunt etichetate prin adăugarea sintagmei “Facebook Social Plugin”. Lista și aspectul pluginurilor Facebook pot fi văzute aici: https://developers.facebook.com/docs/plugins/. În măsura în care utilizați extensia Like, veți aprecia pagina de Facebook a site-ului nostru fără a fi nevoie să îl părăsiți. În măsura în care utilizați extensia Share, veți distribui site-ul nostru sau un anumit conținut din cadrul acestuia pe pagina dumneavoastră personală de Facebook, fără a fi nevoie să părăsiți site-ul.
Prin intermediul plugin-ului, Facebook primește informațiile pe care dumneavoastră le accesați pe site-ul nostru. În cazul în care sunteți conectat și la Facebook în același timp, Facebook poate atribui acțiunile realizate pe pagină contului dumneavoastră și, implicit, dumneavoastră personal. Când dumneavoastră interacționați cu pluginurile, de exemplu făcând click pe butonul Like sau distribuind un anumit conținut de pe site, informațiile corespunzătoare sunt transferate direct din browserul tău pe Facebook și stocate acolo. Chiar dacă nu sunteți membru Facebook, există totuși posibilitatea ca rețeaua de socializare să obțină și să stocheze adresa dumneavoastră IP.
Făcând click pe unul dintre aceste butoane, sunteți de acord cu utilizarea acestui plugin și, prin urmare, cu transferul de date cu caracter personal către Facebook. Nu deținem controlul asupra naturii și scopului acestor date transmise, precum și asupra procesării ulterioare a acestora.
Dacă nu veţi dori ca Facebook să asocieze vizita dumneavoastră pe acest site cu informaţiile contului dumneavoastră de Facebook, aveţi posibilitatea să nu vă autentificați.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Facebook foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR.
Pentru mai multe detalii, accesaţi: https://www.facebook.com/legal/EU_data_transfer_addendum, în ceea ce privește scopul și amploarea colectării de date, prelucrarea și utilizarea ulterioară a datelor de către Facebook, precum și permisiunile și setările pentru protejarea confidențialității.
Newsletter
Pentru a primi un newsletter, este necesară indicarea unei adrese de e-mail valide, alături de informaţii specifice prin care se poate identifica titularul acestei adrese. De asemenea, este necesar consimţământul dvs. pentru transmiterea newsletter-ului şi, de aceea, vă informăm că orice alte date cu caracter personal vor fi colectate şi stocate doar în baza acordului dvs. Datele astfel colectate sunt prelucrate doar în vederea transmiterii newsletter-ului şi nu vor fi transmise terţilor.
Prin urmare, vom prelucra orice date pe care le introduceți în formularul de contact numai cu consimțământul dvs., în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 1 lit. a GDPR.
Puteţi uza oricând de dreptul de retragere a consimţământului pentru transmiterea de newslettere, prin accesarea linkului “dezabonare” din cuprinsul newsletter-ului. Vom continua să stocăm datele colectate înainte de dezabonare, perioadele obligatorii de stocare rămânând valabile şi vor fi respectate. Datele pe care le-am stocat în alte scopuri (de exemplu, adrese de e-mail pentru înregistrarea membrilor) nu sunt afectate.
Acest site utilizează Google Workspace pentru transmiterea de newslettere. Furnizorul este google inc,
În cursul utilizării serviciilor prestate prin intermediul google, se pot obţine următoarele informaţii:
Pentru mai multe informaţii, poate fi accesată politica de confidenţialitate disponibilă aici ………………..
Plugins și Tools
Google Web Fonts
Acest site utilizează Fonturile Web furnizate de Google pentru a asigura utilizarea uniformă a fonturilor pe acest site.
Când accesați o pagină de pe acest website, browserul dvs. va încărca, ca urmare a stabilirii unei conexiuni cu serverele Google, fonturile web necesare afișării corecte a textului și a fonturilor. Astfel, utilizarea Google Web Fonts se bazează pe art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR, existând un interes legitim în prezentarea uniformă a fontului pe acest website. Dacă există un consimţământ exprimat în acest sens, datele vor fi procesate exclusiv în baza art. 6 alin. 1 lit. a) GDPR.
Pentru mai multe informații despre modul în care Google Web Fonts se ocupă de datele utilizatorului, consultați Politica de confidențialitate disponibilă la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.
Mai multe detalii privind respectarea GDPR prin utilizarea Google Web Fonts puteți găsi în Declarația Google din 18 noiembrie 2022.
Google reCAPTCHA
Utilizăm “Google reCAPTCHA” (denumit în continuare “reCAPTCHA”) pe site-ul nostru. Furnizorul este Google Inc., cu sediul în 1600 Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043, SUA (“Google”). Scopul reCAPTCHA este de a determina dacă datele introduse pe site-ul nostru (de exemplu, informațiile introduse într-un formular de contact) sunt furnizate de un utilizator uman sau de un program automatizat. Pentru a determina acest lucru, reCAPTCHA analizează comportamentul vizitatorilor site-ului bazându-se pe o varietate de parametri. Această analiză este declanșată automat de îndată ce vizitatorul site-ului intră pe site. Pentru această analiză, reCAPTCHA evaluează o varietate de date (de exemplu adresa IP, timpul pe care vizitatorul site-ului le-a petrecut pe site sau mișcările cursorului inițiate de utilizator). Datele urmărite în timpul acestor analize sunt trimise la Google. Analizele reCAPTCHA rulează în întregime în fundal. Vizitatorii site-ului nu sunt avertizați că o analiză este în curs de desfășurare. Datele sunt prelucrate în baza art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorii site-ului web au un interes legitim, pentru a proteja conținutul web al operatorului împotriva utilizării abuzive de către sistemele automatizate de spionaj industrial și împotriva SPAM.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Google reCatpcha foloseşte Clauze Contractuale Standard drept garanţie adecvată privind protecţia datelor, în acord cu nivelul de protecţie garantat prin GDPR. Pentru mai multe informaţii, consultați Declarația de confidențialitate a datelor Google disponibile aici: https://policies.google.com/privacy şi aici https://policies.google.com/terms?hl=en .
Zoom
Folosim Zoom pentru a facilita comunicarea cu tine, în cadrul anumitor evenimente și workshop-uri. Furnizorul acestui serviciu este Zoom Communications Inc, San Jose, 55 Almaden Boulevard, Etajul 6, San Jose, CA 95113, SUA. Pentru detalii despre prelucrarea datelor, poți consulta politica de confidențialitate a Zoom: https://zoom.us/en-us/privacy.html.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro.
Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii prin Zoom se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene. Detalii găsiți aici: https://zoom.us/de-de/privacy.html.
Google Meet
Folosim Google Meet pentru a facilita comunicarea cu tine, în cadrul anumitor evenimente și workshop-uri.. Furnizorul acestui serviciu este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043. În Spațiul Economic European (SEE) și Elveția, serviciile Google sunt furnizate de către Google Ireland Limited încorporată și care funcționează în conformitate cu legislația Irlandei (număr înregistrat: 368047), cu sediul în Casa Gordon, strada Barrow, Dublin 4, Irlanda.
Pentru mai multe detalii privind prelucrarea datelor cu caracter personal, vă recomandăm să consultați politica disponibilă aici: https://policies.google.com/privacy.
Publicitate și Analiză
Google Analytics
Acest site utilizează funcțiile serviciului de analiză web Google Analytics. Furnizorul acestui serviciu este Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043.
Google Analytics utilizează așa-numitele cookie-uri. Fișierele cookie sunt fișiere text care sunt stocate pe computer și care permit o analiză a utilizării site-ului de către utilizatori. Informațiile generate de cookieuri cu privire la utilizarea de către tău a acestui site web este, de obicei, transferat pe un server Google din Statele Unite, unde este stocat.
Stocarea cookie-urilor Google Analytics și utilizarea acestui instrument de analiză se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul acestui site are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor pentru a optimiza atât serviciile oferite online, cât și activitățile de publicitate ale operatorului.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că
protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic
European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro
Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene.
Anonimizare IP
Pe acest site am activat funcția de anonimizare IP. Ca rezultat, adresa IP va fi abreviată de Google în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state care au ratificat Convenția privind Spațiul Economic European înainte de a fi transmisă în Statele Unite. IP-ul complet va fi transmis către unul dintre serverele Google din Statele Unite și va fi abreviat acolo doar în cazuri excepționale. În numele operatorului acestui site, Google va folosi aceste informații pentru a analiza utilizarea de către tău a acestui site, pentru a genera rapoarte privind activitățile site-ului web și pentru a furniza alte servicii operatorului acestui site în legătură cu utilizarea site-ului. Adresa IP transmisă împreună cu Google Analytics din browserul tău, nu vor fi fuzionate cu alte date din posesia Google.
Parametrii demografici furnizați de Google Analytics
Acest site utilizează funcția “parametri demografici” furnizată de Google Analytics, prin intermediul cărora se generează rapoarte care oferă informații privind vârsta, genul și interesele vizitatorilor site-ului web. Sursele acestor informații sunt publicitatea pe criterii de interes generată de Google, precum și datele vizitatorilor obținute de la terţi – prestatori de servicii. Aceste date nu pot fi alocate unui anumit individ. Aveți opțiunea de a dezactiva această funcţie în orice moment, făcând modificări pertinente ale setărilor pentru publicitate în contul tău Google sau puteți, în general, interzice înregistrarea datelor tău de către Google Analytics.
Perioada de arhivare
Datele privind nivelul utilizatorilor sau al incidentelor stocate de Google legate de cookie-uri, ID-uri de utilizator sau ID-uri de publicitate (de exemplu, module cookie DoubleClick, ID de publicitate Android) vor
fi anonime sau șterse după maximum 14 luni. Pentru detalii, faceți click pe următorul link:
https://support.google.com/analytics/topic/2919631?hl=en&ref_topic=1008008.
Alte servicii de publicitate și analiză
Google Analytics Remarketing
Site-ul nostru utilizează funcțiile Google Analytics Remarketing, în combinație cu funcțiile Google AdWords și Google DoubleClick, care funcționează pe toate dispozitivele. Furnizorul acestor soluții este
Google Inc., cu sediul în Statele Unite ale Americii, 1600 Amphitheater Parkway, Mountain View, CA 94043.
Această funcție permite conectarea grupurilor țintă publicitare generate cu Google Analytics Remarketing cu funcțiile Google AdWords și Google DoubleClick, care funcționează pe toate dispozitivele.
Acest lucru face posibilă afișarea mesajelor publicitare personalizate bazate pe interes, în funcție de modelele de utilizare anterioară și de navigare pe un dispozitiv (de exemplu, telefonul mobil) într-o manieră adaptată atât pentru tău, cât și pentru oricare dintre dispozitivele tău (de exemplu, tabletă sau
PC).
Dacă ne-ați dat consimțământul, Google va conecta progresul browserului web și al aplicației la contul tău Google în acest scop. Prin urmare, este posibil să fie afişate aceleași mesaje publicitare personalizate pe fiecare dispozitiv pe care vă conectați cu contul tău Google.
Pentru a susține această funcție, Google Analytics înregistrează ID-urile autentificate ale utilizatorilor temporar conectați la datele Google Analytics pentru a defini și a compila grupurile țintă pentru ca anunțurile să fie afișate pe toate dispozitivele.
Aveți opțiunea de a crea obiecții permanente în ceea ce privește remarketingul / direcționarea pe toate dispozitivele, dezactivând publicitatea personalizată în contul tău Google. Pentru a face acest lucru, urmați acest link: https://www.google.com/settings/ads/onweb/.
Consolidarea datelor înregistrate în contul tău Google va avea loc exclusiv pe baza consimțământului tău pe care îl puteți da companiei Google și, de asemenea, revoca (articolul 6 alin. 1 lit. a GDPR).
Procesele de înregistrare a datelor care nu sunt consolidate în contul tău Google (de exemplu, pentru că nu aveți un cont Google sau v-ați opus consolidării datelor), înregistrarea datelor se face pe baza articolului Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Interesul legitim rezidă din faptul că operatorul site-ului are un interes legitim în analiza anonimă a vizitatorului site-ului web în scopuri publicitare.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că
protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE.
Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro
Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC)
ale Comisiei Europene.
Pentru mai multe informații și reglementări pertinente privind protecția datelor, consultați Politicile de
confidențialitate ale datelor Google la: https://policies.google.com/technologies/ads?hl=en.
Google Tag Manager, Google Ads and Google Conversion Tracking
Acest site utilizează Google Ads. Ads este un program promoțional online al Google Inc. – 1600 Amphitheatre Parkway, Mountain View, CA 94043, Statele Unite ale Americii (“Google”).
În legătură cu Google Ads, folosim un instrument numit Urmărirea conversiilor. Dacă dați click pe un anunț publicat de Google, va fi plasat un modul cookie pentru scopuri de urmărire a conversiilor. Fișierele cookie sunt fișiere text minuțioase pe care browserul web le plasează pe computerul utilizatorului. Aceste cookie-uri expiră după 30 de zile și nu sunt folosite pentru a identifica personal utilizatorii. Dacă utilizatorul vizitează anumite pagini ale acestui site și cookie-ul nu a expirat încă, Google va putea recunoaște faptul că utilizatorul a făcut click pe un anunț și a fost conectat la această pagină.
Un alt modul cookie este alocat fiecărui client Google Ads. Aceste module cookie nu pot fi urmărite prin intermediul site-urilor web ale clienților Ads. Informațiile obținute cu ajutorul modulelor cookie de conversie sunt utilizate pentru a genera statistici de conversie pentru clienții Ads care au optat pentru utilizarea urmăririi conversiilor. Utilizatorii primesc numărul total de utilizatori care au făcut click pe anunțurile lor și au fost conectați la o pagină echipată cu o etichetă de urmărire a conversiilor. Cu toate acestea, ele nu primesc nicio informație care să le permită să identifice personal acești utilizatori. Dacă nu doriți să fiţi implicat, aveți opțiunea de a obiecta față de această utilizare prin dezactivarea cu ușurință a modulului cookie de urmărire a conversiilor Google prin intermediul browserului dvs. web în conformitate cu setările utilizatorului. Dacă faceți acest lucru, nu veți fi inclus în statisticile privind Urmărirea conversiilor.
Depozitarea cookie-urilor “Conversion” și utilizarea acestui instrument de urmărire se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul site-ului are un interes legitim în analiza tiparelor utilizatorilor, în scopul optimizării ofertelor web și a publicității operatorului.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că
protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat. Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro
Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene.
Pentru a consulta informații mai detaliate despre Google Ads și Urmărirea conversiilor Google, consultați Politicile de confidențialitate a datelor Google la: https://policies.google.com/privacy?hl=en.
Puteți configura browser-ul dvs. în așa fel încât să fiți notificat în orice moment când sunt plasate module cookie și puteți permite cookie-urile numai în anumite cazuri sau să excludeți acceptarea cookie-urilor în anumite cazuri sau pentru toate situaţiile și puteți, de asemenea, să activați ștergerea automată a cookieurilor după închiderea browserului. Dacă dezactivați modulele cookie, funcțiile acestui site Web pot fi limitate.
Facebook Pixel
Pentru a măsura ratele de conversie, site-ul nostru utilizează pixelul activității vizitatorilor Facebook, operat de Facebook Inc., 1601 S. California Ave, Palo Alto, CA 94304, SUA (“Facebook”).
Acest instrument permite urmărirea vizitatorilor paginii după ce au fost conectați la site-ul web al furnizorului după ce au făcut click pe un anunț Facebook. Acest lucru face posibilă analizarea eficienței anunțurilor Facebook în scopuri statistice și de cercetare de piață și optimizarea campaniilor viitoare de publicitate.
Pentru operatorii acestui site, datele colectate sunt anonime. Nu suntem în situația de a ajunge la nicio concluzie cu privire la identitatea utilizatorilor. Cu toate acestea, Facebook arhivează informațiile și le procesează, astfel încât să fie posibilă conectarea la profilul respectiv, iar Facebook este în măsură să utilizeze datele în scopuri promoționale proprii, în conformitate cu Politica de utilizare a datelor din Facebook. Aceasta permite Facebook să afișeze anunțuri atât pe paginile Facebook, cât și în afara Facebook. Operatorii acestui site nu au niciun control asupra utilizării acestor date.
Utilizarea Facebook Pixel se bazează pe Art. 6 alin. 1 lit. f) GDPR. Operatorul site-ului are un interes legitim în campanii de publicitate eficiente, care includ și medii sociale.
Având în vedere Hotărârea din 16 iulie 2020 (pronunțată în cauza C-311/18 – Data Protection Commissioner/Facebook Ireland Limited, Maximillian Schrems), Curtea Europeană de Justiţie a statuat că
protecţia oferită de Scutul de confidențialitate EU – US (Privacy Shield) nu are un caracter adecvat.
Prin urmare, transmiterea datelor cu caracter personal către SUA şi alte ţări din afara Spaţiului Economic
European (EEA – European Economic Area) se bazează pe Clauzele Contractuale Standard (SCC – Standard Contractual Clauses) ale Comisiei Europene. Comisia a emis două seturi de Clauze Contractuale Standard pentru transferurile de date de la operatorii de date din UE către operatorii de date stabiliți în afara UE sau a Spațiului Economic European (SEE). De asemenea, a emis şi un set de clauze contractuale pentru transferurile de date de la operatorii din UE către procesatorii stabiliți în afara UE sau SEE. Pentru mai multe informaţii privind aceste Clauze, recomandăm să accesaţi https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection/international-dimension-data-protection/standard-contractual-clauses-scc_ro
Transmiterea datelor către Statele Unite ale Americii se bazează pe Clauzele contractuale standard (SCC) ale Comisiei Europene. În politicile Facebook privind confidențialitatea datelor, veți găsi informații suplimentare despre protejarea confidențialității la adresa: https://www.facebook.com/about/privacy/.
De asemenea, aveți opțiunea de a dezactiva funcția de remarketing “Audiențe personalizate” din secțiunea Setări pentru anunțuri de sub
https://www.facebook.com/ads/preferences/?entry_product=ad_settings_screen.
Pentru a face acest lucru, trebuie mai întâi să vă conectați la Facebook.
Dacă nu aveți un cont Facebook, puteți dezactiva publicitatea bazată pe utilizatori prin Facebook pe siteul
Web al Interactive Digital Advertising Alliance: http://www.youronlinechoices.com/ro/optiunile-mele.
E-Commerce și Modalități de Plată
Prelucrăm date cu caracter personal atât cât este necesar pentru a încheia sau modifica un raport contractual cu societatea noastră, respectând prevederile art. 6 alin. 1 lit. b) din GDPR. Astfel, prelucrăm (colectăm, înregistrăm, structurăm, stocăm, modificăm, extragem etc.) datele cu caracter personal din momentul accesării acestui website numai cu scopul facilitării accesului la produsele sau serviciile noastre sau/şi pentru a încasa contravaloarea acestora.
Plăți online
Conform Regulamentului, “în vederea menţinerii securităţii şi a prevenirii prelucrărilor care încalcă prezentul regulament, operatorul sau persoana împuternicită de operator ar trebui să evalueze riscurile inerente prelucrării şi să implementeze măsuri pentru atenuarea acestor riscuri, cum ar fi criptarea” – considerentul 83. Astfel că disponibilitatea de criptare puternică și eficientă este o necesitate pentru garantarea protecției, confidențialității și integrității datelor cu caracter personal.
În timpul procesului de cumpărare a abonamentelor comercializate prin acest website, datele bancare sunt în siguranță!
Folosim metode sigure de criptare, datele fiind transmise prin conexiuni de înaltă securitate către unitățile financiare. Astfel că datele furnizate de tine pentru efectuarea de plăți nu sunt transmise către terți și nu rămân salvate în baze de date (cu excepția situației în care se optează pentru salvarea cardului în contul de utilizator).
Stripe
Conform informaţiilor disponibile la https://stripe.com/en-ro/privacy, sistemul informatic al Stripe, Inc. pune la dispoziție metode adecvate pentru protecția datelor cu caracter personal ale utilizatorilor, precum și a operațiunilor, tranzacțiilor pe care aceștia le efectuează prin intermediul Stripe.
Scopurile prelucrării, datele prelucrate, condițiile de transfer și distribuire a acestora, asigurarea securității operațiunilor și a datelor prelucrate și stocate, precum și toate celelalte informații puse la dispoziție de către Stripe, Inc. au la bază câteva din mecanismele de asigurare a legalității prelucrării, conform GDPR, respectiv: consimțământul persoanei vizate (art. 6 alin. 1 lit. a), executarea unui contract (art. 6 alin. 1 lit. b) și realizarea interesului legitim al operatorului (art. 6 alin. 1 lit. f).
Concluzie
Prezenta politică privind prelucrarea datelor cu caracter personal este generată în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date, dar şi cu celelalte dispoziţii legale naţionale aplicabile.
Ne rezervăm dreptul de a face orice completări sau modificări la această politică. Recomandăm consultarea Politicii în mod regulat pentru o informare corectă și actualizată în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.
Pentru mai multe detalii cu privire la prezenta Politică GDPR, precum şi pentru exercitarea oricărui drept
dintre cele menţionate anterior, poate fi trimisă o notificare scrisă la datele de contact indicate mai sus.
Ultima actualizare: 25.08.2025.
